Cine este ŞAI?

ŞUŢĂ AURELIAN IULIUS
AURELIAN IULIUS ŞUŢĂ - ŞAI
A văzut lumina zilei la 22 septembrie 1965 în Bumbeşti Jiu, Gorj, iar lumina tiparului mult mai târziu. S-a născut artist şi a debutat la 3 anişori cu expoziţia de linii trase pe pereţii bucătăriei din locuinţa părinţilor. După cei 7 ani de-acasă a plecat la şcoală şi s-a întors destul de repede. A învăţat suficient cât să devină poliţist iar în prezent este criminalist la Poliţia Gorj unde dezvoltă ideea de „forensic artist”...adică atunci când e cazul realizează portrete robot. După debutul de pe pereţii bucătăriei părinţilor a mai aşteptat vreo câţiva ani apoi a recidivat şi a mai expus mai peste tot pe unde a apucat, prin oraşele României, Franţei, Italiei... Dorind să facă şcolile superioare de arte s-a pregătit o vreme însă a abandonat ideea în favoarea exprimării prin limbajul satirei. Oricum, studiul individual i-a prins bine în actuala lui meserie unde „linia de forţă” este, ca şi în artă, extrem de importantă...Eliberat din sclavia mentalităţii comuniste duce lupte cu „nostalgicii” epocii folosind teribila armă a umorului pe care el îl consideră educativ...ei nu! O vreme a abandonat satira şi s-a dedicat portretului de şevalet, consecinţa acestei alegeri fiind expoziţiile permanente din sedii ale instituţiilor Internelor. ŞAI semnează cele aproape 100 de portrete ale Miniştrilor de Interne ai României, cele 40 ale Comandanţilor Jandarmeriei şi încă vreo 50 ale unor şefi de poliţii. NESIMŢINDU-se bine în mediul academic a revenit la prima dragoste şi a iniţiat cel mai frumos şi interesant proiect (după părerea sa) : CODUL PENAL...grafică satirică. Expoziţia pilot a avut un real succes de public şi presă însă nu a definitivat lucrarea din pricina faptului că parlamentarii schimbă mereu articolele iar el rămâne cu desenele.... În prezent, sintetizează prin grafică satirică cele peste 300 de articole şi articolaşe ale Părţii Speciale a ultimului Proiect supus dezbaterii Parlamentului, încercând să îl „promulge” înaintea demnitarilor.

Alte isprăvi marca ŞAI au fost cele 5 calendare satirice considerate de autor ca fiind cele mai vizualizate creaţii ale sale pentru că fiecare doreşte să ştie ”în cât e azi.” Acum câţiva ani a experimentat cu succes caricatura 3D aliniindu-se celorlaţi creatori de umor trăsnit cum ar fi Pătrăşcanu cu ideea caricaturii desenate şi servită pe farfurie sau Mihalache cu portrete din zăpadă. A fost membru al echipei „caricaturiştilor de serviciu” a Târgului Internaţional de Carte „Gaudeamus” Bucureşti unde împreună cu Mihai Pînzaru PIM şi regretatul Sorin Postolache a realizat sute de portrete VIP. Acestea au făcut deliciul publicului vizitator al expoziţiilor ad-hoc ale târgului dar şi obiectul expunerii în Sala Radio a Societăţii Române de Radiodifuziune. A mai comis o „nebunie” expunând portretele cabinetului Năstase în incinta Teatrului Naţional Craiova...însă fără consecinţe. Din postura de realizator de ilustraţie de carte este prezent alături de creaţiile umoristice ale lui Victor Barbu, Ion Cepoi, Ioan Buda Ţeţu, Al. Calotescu-Neicu, Gheorghe Filiş, Vasile Munteanu. În ultima vreme a studiat şi creat afiş, vernisând o expoziţie de gen cu tematică de prevenire ce poate fi vizualizată şi în prezent în sediul Poliţiei Gorj. Colaborează cu mai multe publicaţii însă fără tragere de inimă, nefiind un practicant al caricaturii de presă in defavoarea celei de „salon”. Prezenţă importantă prin expoziţii personale la mai toate saloanele naţionale de umor ŞAI suportă cu stoicism calitatea (spune el) de a fi UN ARTIST PRINTRE POLIŢIŞTI ŞI UN POLIŢIST PRINTRE ARTIŞTI.

Locuieşte în Târgu Jiu, orăşel micuţ, provincial, atins de aripa binefăcătoare a spiritului lui Brâncuşi şi este căsătorit cu o femeie frumoasă dar, mai ales, deşteaptă! Altfel, e sănătos ceea ce vă doreşte şi dumneavoastră!

P.S. Are simţul umorului şi dovedeşte asta cu vreo 200 de diplome dintre care niciuna pentru întreaga activitate!

23.12.2007. 16:00

„Şi astăzi omul simplu păstrează acelaşi respect admirativ şi aceeaşi dragoste pentru creator, artist, cărturar. Numai mitocanul, ţoapa, mârlanul, corcitura dintre mahalaua satului şi mahalaua oraşului, abjectă, răpănoasă la suflet, neisprăvită, numai ciocoiul, „boierul”, „burghezul” nou nu mai au respect şi preţuire pentru creatorii de bunuri spirituale.
Dar ei nu mai au respect şi preţuire nici pentru om. În general,... Pentru străvechile legi morale şi datini”

GEO DUMITRESCU

Legaturi utile

DinDragoste.ro